În luna Aprilie, la achizionarea unui sistem de purtare la preț întreg, primesti cadou un sling cu inele wrap conversion sau un wrap elastic. Menționează în secțiunea OBSERVATII din cadrul comenzii tale, ce sa iti trimitem cadou: sling cu inele wrap conversion sau wrap elastic și culoarea dorita (din cele disponibile pe site) și noi ne străduim sa iti trimitem cadoul dorit de tine!

Cum îmbrăcăm bebelușul în funcție de temperatura de afară când îl purtăm

Cum îmbrăcăm bebelușul în funcție de temperatura de afară când îl purtăm

Unul dintre secretele purtării cu succes a bebelușilor este să știi cum să-ți ții copilul la o temperatură constantă și confortabilă. Vestea bună este că este mai ușor să ții un bebeluș cald la temperaturi mai scăzute, decât să îl răcorești când e prea cald.


În acest articol, vă vom ajuta să vă mențineți copilul cald într-un sistem de purtare atunci când afară este frig, plouă sau ninge, iar temperaturile sunt scăzute.

Există trei puncte esențiale de avut în vedere și care vor contribui la confortul și siguranța bebelușului atunci când îl purtăm pe vreme rece. 

1. Cum îți îmbraci copilul.
2. Cum te îmbraci 
3. Utilizarea accesoriilor (protectii/ cover de iarna sau all season, geaca de babywearing, poncho, etc.)
 

1. Cum să-ți îmbraci copilul când e frig afară?

Când vă îmbrăcați bebelușul pentru o plimbare de afară iar temperatura este scăzută, în marsupiu, există câteva aspecte importante de luat în considerare:

1. Un strat de bumbacel/bambus sau lână (pentru bebeluși care acceptă lâna): body si ciorapei.
2. Un strat de lână (strat doi), noi la Tudor folosim body/bluza si dublati din lână, dar merge foarte bine si un trening din bumbac flausat sau alte fibre naturale pentru a păstra o temperatura optimă la bebelus.
Dacă îți dorești ceva rezistent la vânt, care oferă o bună izolație de vremea rece, dar care nu restricționează prea mult mișcarea, îți recomandăm lâna, fleece sau softshell (sau orice material impermeabil, care permite o mișcare ușoară pentru cel mic).
De asemenea puteți folosi o haină puf sau un costum de zăpadă. Ambele sunt ideale pentru atâta timp cât nu sunt prea groase.
3. Pentru cap vă recomandam o cagulă sau caciula cu pieptar sau fular circular ( pentru cap, urechi și gât)
Capul unui nou-născut reprezintă ~ 20% din suprafața totală a pielii și este o zonă critică pentru a se menține cald pe vreme mai rece. Studiile au arătat că o simplă caciulă/cagulă la un nou-născut poate reduce pierderile de căldură uscată cu 23%.
Capul este, de asemenea, partea cea mai expusă a corpului atunci când copilul dumneavoastră stă într-un marsupiu.
Căldura oferită de cagulă/căciulă sau altceva care acoperă urechile și capul ajută la reglarea temperaturii corpului bebelușului atunci când ieșim la plimbare în frig.
4. Mănuși ( noi le preferam pe cele din lână prevăzute cu snur, ca sa nu le pierdem) 
5. Pentru bebelusi care nu merg în picioare, vă recomandam botosei (varianta mai înaltă care să le acopere glezna), iar pentru cei care merg în picioare ghetute/cizmulite.
Când îl purtați pe cel mic într-un marsupiu, picioarele bebelușului dvs. atârnă în lateral și sunt cel mai greu de acoperit, cu excepția cazului în care purtați o haină mare care poate trece peste partea de sus.
Șosetele/botoseii și papucii pot oferi acea căldură suplimentară, precum și protecție împotriva vântului și zăpezii dacă picioarele lor sunt expuse acolo.
Atunci când alegeți papuci, asigurați-vă că au o aderență bună în cazul în care doriți să lăsați copilul să iasă din marsupiu pentru a explora pe zăpadă și gheață. Este usor de alunecat!!

Nu vom recomanda nicio marcă referitoare la îmbrăcăminte/încălțăminte, deoarece există mult prea multe variabile în ceea ce privește dimensiunile, bugetele și preferințele pentru ca noi să oferim o recomandare utilă.

2. Cum te îmbraci pe tine când vrei să ieși cu bebelușul la plimbare în marsupiu și  e frig afară?

Stratul de bază ar trebui să fie ceva pe corp și respirabil.
Următorul strat ar trebui să ofere o izolație, cum ar fi un pulover din lână sau o jachetă din lână.
În cele din urmă, stratul tău exterior oferă protecție împotriva vântului și a ploii/zăpezii ( recomandam o geacă cu puf/lână sau să fie impermeabilă).

3. Ce accesorii folosim peste sistemul de purtare atunci când e frig afara?

Putem folosi protectii de iarnă/all season, haine speciale pentru babywearing sau poncho.
Noi, avem 3 modele de protectii ce se pot folosi peste marsupiu atunci cand e frig afara, plouă, bate vântul, ninge, etc.
Dacă e rece afara (temperaturi scăzute, vânt/ploaie/ninge ușor) vă recomandam protectiile din lână fiartă. Sunt ușoare, foarte confortabile, 100% din lână si oferta tot confortul si căldura de care cel mic are nevoie atunci când e purtat.
Dacă e rece afară, dar plouă sau ninge mai intens, vă recomandăm protecțiile noastre din softshell, atât varianta simplă cât și varianta all season ( aceasta în special dacă sunteti o persoana mai friguroasa, sau dacă doriti sa purtati exteriorul protectiei si în seriile de vară cand bate vântul sau plouă.  Protectia all season are două straturi de material detașabile, care pot fi purtate individual sau impreună.
 

Compara produse

Trebuie sa mai adaugi cel putin un produs pentru a compara produse.

A fost adaugat la favorite!

A fost sters din favorite!